negru pe alb: interviu cu Ritchie Blackmore și Candice Night
la Radio Transilvania
de Liviu Balint și Dajka Attila
well, povestea asta începe pe vremea cînd ne adunam duminicile în jurul unui radio cu lămpi care, odată cu lumina, arunca spre noi cu muzici care însemnau pentru noi nu volume, ci o lume. Printre cîntecele preferate ale acelor vremi erau ”Smoke on the Water” și ”Child in Time”, Deep Purple, trupă fondată și dusă departe de Ritchie Blackmore și John Lord. Poate și pentru că eram și eu un copil în timp pe atunci, poate și pentru riffurile eterne de chitară ale lui Ritchie.
în 1997, vara, intram într-un magazin de muzică, cu gîndul să-mi iau un album anume, nu mai știu care. De fapt nici atunci nu am mai știut după cîteva secunde în care mi-a atras atenția coperta unui cd. Nu mai auzisem de formația aia și am aflat apoi că era oarecum firesc, era primul lor album, scos de doar o săptămînă. L-am rugat pe omul de acolo să-l pună să ascult un pic, iar după maxim un minut am spus wow și l-am achiziționat. În aceeași zi l-am difuzat integral la radio, deși emisiunea era dupa-masa, dar nici atunci nu am fost dat afară. Albumul se numea ”Shadow of the Moon”, iar formația era Blackmore's Night, compusă din Ritchie Blackmore, și aleasa lui, Candice Night, plus o trupă de menestreli.
peste alți ani am avut bucuria să le iau un interviu în exclusivitate pe România, împreună cu Dajka Attila, cînd Blackmore’s Night se pregăteau să meargă în turneu cu albumul ”Ghost of a Rose”. De fapt, nu l-am luat, ni l-au dat de voie bună şi nesiliţi de nimeni, că mai aveau. Cînd i-am sunat, decorul era suprarealist. Ei erau acasă la ei, în Long Island, NY, la cafeaua de dimineață, eu și cu Attila la radio, în Oradea, BH, seara, despărțiți de un geam de un dj care avea atunci emisiune, prin care geam răzbăteau dedicații și cele mai noi hituri din muzica dance, într-un entuziasm de nedescris, deși tocmai am încercat. Întîi a vorbit Attila cu ei, iar după vreo 25 de minute, timp în care îl auzeam doar pe Attila și doar intuiam că primește și răspunsuri, sau cel puțin speram că nu mimează pauzele alea și chiar i se răspunde din partea cealaltă, mi s-a ”cedat legătura”. Am înregistrat interviul și am așteptat emisiunea lui Attila ca să-l împărtășim.
aici și acum e prima oară cînd reușesc să adun la un loc în același loc acea emisiune, care ține 3 ore. Trei. Știu, oamenii nu prea mai ascultă de mult timp albume întregi, doar cîntece, nu mai e timp, e aproape o aroganță să le propui o emisiune kilometrică. Dar prea multe dintre lucrurile spuse în seara aia au rămas valabile, deși au mai trecut anii. Despre magie și chestii din astea. Despre tihne şi alți oameni de bine. O emisiune pe care, ca să demonstrez că și eu pot face dedicații, o trimit copilului care asculta Deep Purple la radioul ăla cu lămpi care nu mai funcționează de mult, dar a mers atunci cînd a trebuit. De radio zic.
