întoarcerea acasă: Dan Andrei Aldea la Radio Transilvania Oradea

de Liviu Balint

10 ani. Exact 10 ani în seara asta de 23 octombrie 2024 de cînd mergeam, împreună cu Florin Budeu, în mașina care ne ducea la emisiunea lui Dajka Attila, ”Promoroaka”. Ploua crunt. Și nu avea să fie doar o seară la radio. Las cuvintele mele de atunci să continue povestea.

Spune-mi Dan

”Bună seara, domnule Aldea.” În mașina care ne ducea spre cele două ore și mai bine de povești live la radio tocmai urcaseră anii în care începusem să îmi probez pick-up-ul proaspăt cumpărat de mama acum mai bine de 35 de ani, într-un moment de slăbiciune sau disperare față de fiul însetat de muzică. Anii în care mi se recomandaseră cîteva discuri obligatorii, printre care și ”Zalmoxe” al trupei Sfinx. Anii aceia din spate intraseră în mașina în care mă aflam și se așezaseră în față. S-au întors spre mine și mi-au zîmbit: ”Spune-mi Dan.”

L-am revăzut acum două seri. Prima cîntare într-un club, după revenire. Tot în Oradea, orașul lui de acasă. Orașul care și-a transformat zidurile în brațe la revenirea lui. După al doilea bis, oamenii continuau să aplaude, să-i ceară încă puțin, să nu se mai termine, dacă se poate. Chiar îl întrebam pe un prieten dacă în acel moment respectul pentru muzician înseamnă să îl mai chemi o dată pe scenă sau să îl lași să se odihnească și să-i mulțumești pentru ce a fost. Dar nici nu mai era nevoie să mai cînte, pentru că era una dintre acele seri care, oricum, nu se termină atunci. Nici după ce instrumentele s-au strîns, nici după ce cei prezenți s-au risipit care pe unde, prin lumile lor separate, care fuseseră una singură pentru o oră. Nici la ora la care scriu rîndurile astea nu s-a terminat. Aldea continuă să cînte în tine mult timp după ce l-ai văzut luîndu-și rămas bun.

Liviu Balint, Dan Andrei Aldea, Florin Budeu (2014)

E impresionant cîți dintre noi ne-am apropiat de muzică prin el, cîți au pus mîna pe chitară după ce l-au ascultat, cîți dintre cei rămași sau plecați l-au păstrat. Revenirea lui Dan Andrei Aldea în România a fost și este o întîmplare fericită a finalului de an. Și nu neapărat prin muzica pe care o aduce cu el de fiecare dată cînd cîntă acasă. Înainte de orice, Aldea e un om bun care te face și pe tine să fii la fel. Cei care l-au primit cu brațele deschise și inimile la fel i-au creat instantaneu o aură de muzician de excepție și e una binemeritată. Cu certitudine, Aldea e un muzician valoros, un geniu blînd, a cărui generozitate de a ne lăsa să-i fim alături ne face să încercăm să îi întoarcem gestul urcându-l pe un piedestal.

Dar piedestalurile sunt pentru oamenii singuri, iar Aldea e însuși conceptul de ”împreună” întruchipat într-un om bonom, blînd, spiritual, gentil, uman. Ceea ce îl face aparte pe Aldea nu e neapărat talentul lui viu și fără vîrstă, e ceea ce răspîndește cu mărinimie în jurul lui. Îl asculți și odată cu muzica lui vine spre tine o veste de bine. Îl asculți și realizezi că și tu ai fost plecat mulți ani, chiar rămînînd în același loc. Realizezi cîtă fugă inutilă, cît timp fără anotimp, cît prea puțin tumult, cîte riduri fără scuze, cîte reproșuri, cîte acuze, câtă încruntare rămasă-ntrebare, cît din tine fără tihne. Apoi te uiți și-l asculți și pe față îți revine zîmbetul tău din fotografiile alb-negru de odinioară, de la-nceput, și îți dai seama că nu e totul pierdut.

Nu doar Dan Andrei Aldea s-a întors acasă. Cu fiecare nouă cîntare, el ne-ntoarce acasă, pe fiecare.

în studioul Radio Transilvania Oradea

Post-Scriptum 2024
”Ce-a fost de zis, am zis/ Cine, azi, poate mai mult să spună?/ Cine a fost, dacă a fost,/ Dacă om a fost, ori zeu?/ Ori chip de om cu duh de zmeu?” (”Epilog” - Sfinx/Dan Andrei Aldea)
Revenirea acasă a lui Dan Andrei Aldea a fost una dintre acele întîmplări fericite, dar avea să fie și cîntecul de lebădă, de lebădă neagră, dacă vreți, a lui Dan. Azi, în Oradea, Dan Andrei Aldea e aleea mea preferată de pe malul Crișului Repede, pe care aleg adesea să mă întorc, unde altundeva, decît acasă.