gărânajazz 28. despre întîlniri

de Liviu Balint

în ultima zi acolo nu mi-era clar cum plec a doua zi. Și mă gîndeam cum aș rămîne eu prin munți ca highlander, cioban sau ghost, nu eram decis, ca într-una dintre poveștile pe care le-am auzit într-o noapte, în mașina care mă întorcea de la festival la cazare, povești despre fantome care apar pe marginea drumului noaptea și sperie șoferii. Doar că eu m-aș fi ocupat de asta pe timpul zilei, să fie tot spațiul acoperit, plus că nu-mi place competiția.

dacă m-aș muta acolo și m-ar întreba cineva unde stau, aș răspunde instant ”La Gărâna Jazz”. Atît de tare s-au mixat cuvintele astea două în mintea mea încît nu le mai pot separa de locul ăla, așa cum nu reușesc niciodată să îmi dau jos brățara de pe mînă în timpul festivalului și nici nu mi se mai pare natural fără ea acasă, cînd foarfeca rezolvă partajul.

dacă m-ar întreba cineva despre ce e festivalul ăsta de fapt de-ți vine să mergi iar și iar nu aș ști ce să răspund. Dar nu aș putea lăsa omul așa, în expectativă și i-aș răspunde că e despre întîlniri. ”Mai exact?”

despre întîlnirea cu prieteni faini la o bere în timpul zilei sau la o afinată mult după miezul nopții.

despre întîlnirile cu prieteni pe care, ciudat, pe unii ultima oară tot acolo i-ai văzut. De parcă ai merge în vizită iar oamenii ăia au stat acolo tot timpul, că îți și vine să spui scuze că am întîrziat dar știi, viața. Sigur că e deranjant să mergi să asculți artiști pentru care s-au făcut eforturi mari de a-i aduce - chiar și așa unii nu mai ajung - și să asculți oameni vorbind cu spatele la scenă. Dar ajungi să te întrebi ce e cu festivalul ăsta, de fapt, cît e nevoia de muzică și cît nevoia de a recupera cu prietenii. Mi-am stăpînit vreo 20 de shutthefuckup-uri. La statura mea e oricum mai safe. M-aș fi ascuns undeva în umbră și aș fi folosit vocea gravă de radio.

despre întîlnirile nu de gradul 3, ci de peste 30 de grade, la munte. Iar tu ți-ai adus cu tine, tradițional, geacă de iarnă îmblănită, ciorapi groși și bocanci. Nici măcar ploaia de care se temea și Helge Lien nu a mai venit, inutilă și pelerina.

despre întîlnirea cu luna și singurătatea ei printre brazi deasupra mulțimii de oameni, paznic constant al serilor exasperant de senine, ca o dronă în flăcări.

despre întîlnirea cu satul Gărâna și împrejurimile lui parcă scoase toate dintr-un album foto în care s-a aplicat la fiecare poză feel true.

despre întîlnirea cu muzica. Nu-i mai spun jazz, că termenul poate îndepărta pe cît poate apropia. Muzică. Artiști veniți de la distanțe pentru a ajuta la apropierile oamenilor din fața lor. Sînt mereu fascinat cum oamenii care simt aceleași vibrații în fața unui artist sau a unui gen muzical ajung să semene între ei ca partenerii care stau împreună mulți ani.

despre întîlnirea cu fiordurile - fiori duri din nord. Despre întîlnirea și reîntîlnirea cu Tord Gustavsen și Helge Lien, pe care-i descopeream acum 15 ani cu uimirea că dintr-o dată o singură ureche muzicală nu-mi mai ajungea. Pe Tord într-o mașină care mă ducea la festival, pe Helge Lien et co. la fața locului, după o furtună care a dus întîlnirea de după cu ei la next level. S-au deschis și cerurile și porțile percepției în seara aia.

despre întîlnirea candidă cu Ariel Bringuez și jazzul cubanez, care a făcut mulțimea să danseze și să cînte, lăsînd pentru cîteva minute buștenii din fața scenei singuri și perplecși.

despre întîlnirile cu artiști de care habar n-ai avut și iei totul ca pe un cadou, de fiecare dată, zicîndu-ți că poate ceva bun tot ai făcut tu în anul ce a trecut de meriți asta.

despre întîlnirea surprinzătoare cu Kinga Głyk, din ultima seară, poate bassista cu cea mai frumoasă voce, deși a vorbit doar între cîntece, și pe care am urmărit-o dintr-un balcon de lîngă scenă, de la înălțime, de parcă aș fi stat în loja lui Dumnezeu. Kinga Głyk, născută acum 28 de ani, odată cu festivalul.

despre întîlnirea cu o mare și constantă absență, cea a lui Esbjörn Svensson. În timpul tributului e.s.t., de o eleganță și
un rafinament extreme, de o încărcătură și onestitate care a făcut instant din poiană o catedrală, cu cîntecele e.s.t. executate cu o precizie de ceasornicar, am avut revelația că artiștii, cu cît cîntă mai bine, cu atît sînt mai înalți. Iar Magnus Öström, Dan Berglund, Ulf Wakenius au fost imenși, mai tinerii Joel Lyssarides la pian (tough job, perfectly done), Marius Neset și Verneri Pohjola nefiind cu nimic mai prejos.

despre întîlnirea cu tine însuți. Poate cea mai importantă dintre toate.

și da, uneori, Gărâna Jazz Festival e și despre despărțiri. Despărțiri care însă rămîn. Ultima seară de la festival a însemnat și predarea ștachetei. Un exemplu de cum se face așa ceva, natural, fără dramă sau patetism. Marius Giura a chemat-o pe scenă pe Simona și i-a predat imensa responsabilitate de a fi cea care, împreună cu Kitty și Caius, să ducă mai departe minunea asta de festival. Dar cei care o cunosc pe Simona Giura știu că nu e motiv de îngrijorare. Cei care nu o cunosc, să treacă și pe la OraJazz, la Oradea.

Scriu rîndurile astea chiar în ziua în care artizanul acestui fenomen împlinește o vîrstă. Voi încheia cu cuvintele lui, ca un manifest, luate din caietul program (minunat conceput de Miki Sofian). La mulți ani, Marius Giura. Respecte și plecăciune întregii echipe.

foto: Vlad Dumitru

DESPRE LUCRURILE CARE VIN ȘI PLEACĂ
de Marius Giura

Cînd noaptea visezi că nu poți dormi, ai senzația că poți trăi tot timpul punînd ceva la cale.
Dar poți să și dormi fără să visezi sau să nu-ți amintești.
Atunci te trezești brusc și repede și o iei de la început. Te gîndești ce (mai) e de făcut.
Și așa trec anii, cu somn puțin și doar un vis: că nu poți dormi.
Lucruri noi vin peste noi și pleacă repede. Dar nu toate, și de obicei nu cele bune. Aș spune chiar că rămîn cele rele, cele cu care nu erai obișnuit cînd erai mai tînăr.
Pentru cei care erau lucizi și în ‘80-’90, și care sînt raționali și acum, pare de neînțeles cum s-a ajuns la vremurile stupide pe care le trăim. Vremuri în care prostia și lipsa de educație primează peste tot.
(…)
Cît despre cultură, a ajuns să subziste cum poate, fiind la mîna decidenților politici, care stabilesc ce finanțează și ce nu. În care ”parandărătul” primează. Artistul român a ajuns să se descurce cum poate, cu sprijin sumar și derizoriu, pentru că ”așa sînt vremurile”.
Banii se duc pe paranghelii în piețe, cu acces gratuit, să căștigăm ”boborul” pentru alegeri.
Sistemul de finanțare prin proiecte pare cel mai corect. Problemele apar la jurizare.
Cît pricep ”experții” cum e cu cultura? Dacă un proiect e depunctat pentru că a invitat personalități marcante ale culturii române și universale, laureați Nobel, motivîndu-se că sînt expirate și prăfuite, atunci avem o problemă mare. Probabil că și Pat Metheney a fost un prăfuit, din moment ce proiectul a fost respins. A fost aprobat însă un proect fără nume de pe o stradă cu același nume.
Jazz-ul nu e promovat deloc pe media, nu prea e studiat în școli și facultăți (Tiberian încă rezistă). În instituțiile care finanțează proiecte culturale credeți că e cineva care pricepe ceva din muzica asta? NIMENI.
Spuneam cîndva, într-un articol, că am momente de fericire cînd văd împreună oamenii frumoși de la Gărîna. România mea cea mică!
Am trăit o viață clădind acest proiect. Și da, cîteodată mai visez și cu concerte de jazz, dar și cu deconturi.

Duceți Gărâna mai departe!

Foto: Andrei Becheru